varianta fără diacritice

înapoi la CUPRINS

Cuvânt însoţitor la ediţia din 1942

Prefaţa la ediţia din 1915

Înainte cuvântare - prefaţa autorului

În lumea negustorilor, totdeauna s-au găsit suflete adânc plecate spre închinarea lui Dumnezeu. Atâţia dintre ei se duceau să se închine la Locurile Sfinte, de unde se întorceau cu numele de Hagi, aninat la numele obişnuit al lor. Apoi cei ce se duceau după treburile negustoreşti la Lipsca (Leipzig), de unde avem în Bucureşti numele de strada Lipscanilor, nu se puteau lipsi de Sfintele Slujbe ale Bisericii. De aceea şi-au întemeiat acolo biserică ortodoxă, la care au fost slujitori bărbaţi însemnaţi ai Bisericii noastre, ajunşi mai târziu epicopi şi mitropoliţi (Episcopul Ghenadie de la Argeş, Mitropolitul Partenie de la Iaşi).

Din lumea acestor negustori iubitori de Dumnezeu, unul a fost răposatul Iorgu Dumitrescu din Răcari, Dâmboviţa. Negustor numai într-un sat, şi totuşi numele lui trebuie pomenit cu cinste pe ogorul lucrului creştinesc. În adevăr, după îndemnul răposatului Episcop Nifon de la Galaţi, Iorgu Dumitrescu a tipărit cărţi preţioase de învăţătură creştinească. Numai Vieţile Sfinţilor le-a tipărit în 12 volume mari. Afară de acestea însă, el a mai tipărit multe alte scrieri, toate pline de miez şi de mare folos pentru sufletele oamenilor.

Iată că s-a ridicat altul, tot din lumea negustorilor. Este vorba de dl. Toma N. Dinischiotu, negustor de coloniale din Bucureşti. Având aceeaşi inimă creştinească, în felul vechilor negustori, s-a destăinuit către mine că ar vrea să tipărească una din scrierile tipărite de răposatul Iorgu Dumitrescu. Este vorba chiar de cartea aceasta, care poartă numele de Mângâietorul celor întristaţi, bolnavi şi bătrâni. Ea a mai fost tipărită odată, întâia oară de Arhimandritul Dionisie, ajuns apoi episcop al Buzăului. A doua oară a fost tipărită de Iorgu Dumitrescu, iar acum, a treia oară, Dumnezeu a dat bună îmboldire în inima d-lui Toma Dinischiotu, ca să ia pe seama sa o nouă tipărire, întrucât cea veche nu se mai găseşte.

Arhimandritul I. SCRIBAN

Piosul creştin ortodox şi bunul român, dl. Iorgu Dumitrescu, din comuna Răcari, judeţul Dîmboviţa, în dorinţa ce are de a da creştinilor, din când în când, merinde sufletească, m-a rugat să indic o nouă carte folositoare de suflet, spre a o tipări. Într-una din şedinţele Sfântului Sinod, vorbind despre aceasta cu Economul Ovidiu Muşceleanu, directorul cancelariei Sfântului Sinod, Sf. Sa mi-a pus la dispoziţie o sumă de cărţi folositoare, pe care ca şi albina cea harnică le-a adunat din ograda duhovnicească. Din mulţimea de cărţi religioase morale ale acestui distins preot, harnic profesor şi abil cancelarist bisericesc, am ales deocamdată zece volume, care se vor tipări rând pe rând, fiind de mare folos sufletesc. Una din aceste cărţi este şi cea de faţă, intitulată : "Mângâietorul celor întristaţi, bolnavi şi bătrâni". Ea este ieşită din pana măiastră a Arhimandritului Dionisie, fost Episcop al Buzăului, cunoscut sub numele de Dionisie Romano; şi pe care tipărind-o în anul 1850, sub domnia domnitorului Barbu Dimitrie Ştirbei, a dedicat-o Excelenţei Sale Domnului Ioan Bibescu, Ministrul Cultelor şi al Instrucţiei publice.

CĂTRE CITITOR

Tu suferi? Ai inima apăsată de întristare? Ai pierdut starea, vreo poziţie însemnată, o fiinţă iubită ţi-a murit, sau abia ai pâinea de toate zilele şi trebuie să lucrezi necontenit, ca să-ţi hrăneşti o familie săracă? Sau eşti de lungă vreme culcat pe patul durerii, slăbiciunile tale se adaugă în fiecare zi, şi suferinţele tale sunt mai mari decât poate să-şi închipuiască cineva?

Nenorocitule, cât eşti vrednic de plâns! Cât trebuie să compătimească sufletele simţitoare la nenorocirile şi suferinţele tale! Cât de mult toţi cei ce te cunosc urmează să se întrecă a-ţi da ajutor şi mângâiere!

Dar nu! oamenii fug de tine. Astfel cei ce se ziceau prietenii tăi în timpul fericirii, astăzi te-au părăsit. Aceia care puteau să te sprijine în nenorociri, să-ţi dea o doctorie pentru relele ce te apasă, nici nu se uită la tine.

Om întristat şi nenorocit! Ce ai de gând să faci? Să suferi nenorocirile tale cu curaj, precum au suferit sfinţii? Sau, ca atâţia ticăloşi, să blestemi cerul în suferinţele tale, să cârteşti împotriva lui Dumnezeu ori să te arunci în deznădejde?

Ce! pentru că nu mai ai bogăţii pieritoare, vrei să pierzi şi pe cele veşnice? Fiindcă lucrezi cu sudoarea feţei tale, vei refuza a primi plata ostenelilor tale? Pentru că trupul tău este bolnav şi acoperit de răni, vrei să-ţi omori sufletul tău? Fiindcă oamenii te-au părăsit, tu vrei să părăseşti pe Dumnezeul tău?!!!

Ah! să nu fie aceasta! Fie-ţi religia azilul, crucea apărătoare, iar Iisus mântuitorul Tău!

Întoarce-ţi ochii către Bethleem, înalţă-i la locul Căpăţânii (Golgotha), aţinteşte-i către cer, pleacă-ţi urechea la binecuvântările ce Domnul dă săracilor şi celor ce suferă. Ascultă aceste dulci cuvinte ce El ne adresează : "Veniţi către mine toţi cei osteniţi şi împovăraţi, şi Eu vă voi odihni pre voi". Iar mergând după Dânsul, ce vezi? pe Fiul lui Dumnezeu, pe cel mai mare făcător de bine al omenirii, pe cel fără de păcat purtându-şi crucea şi, întristat până la moarte, îl auzi pe El zicând: "Luaţi jugul Meu peste voi şi învăţaţi-vă de la Mine, că sunt blând şi smerit cu inima, şi veţi afla odihnă sufletelor voastre". Creştine, iată modelul tău, urmează-i Lui!...

Fericitul Augustin, într-una din mărturisirile sale, zice către Dumnezeu: "Care nădejde ne-ar mai rămâne în durerile noastre, Dumnezeule, dacă nu am plânge înaintea Ta?". (Augustin, Cartea IV, Cap. 5)

Suferinţele morale sunt mai anevoie de vindecat decât cele trupeşti. Şi dacă în bolile trupeşti căutăm a ne încredinţa celor mai iscusiţi doctori, câtă trebuie să fie luarea noastră aminte, vrând a afla mijloace de uşurare, când sufletul nostru este apăsat de suferinţe şi dureri! Şi unde putem alerga cu mai multă încredere decât la Dumnezeu? Aruncă-te dar în braţele Sale, varsă înaintea Lui lacrimile şi rugăciunile tale, şi fii încredinţat că se va zice şi pentru tine aceea ce un Sf. Episcop a zis maicii fericitului Augustin: "Mângâie-te, că fiul atâtor lacrimi nu va pieri!"

Spre a turna pe rănile tale balsamul mântuitor al încrederii în Dumnezeu şi al nădejdii, a uşura durerea ce te apasă şi a-ţi povăţui gândirea la priviri mai înalte decât suferinţele tale, nu poate nimenea tăgădui că, în asemenea împrejurări, sfaturile şi mângâierile unei persoane cu învăţătură şi viaţă cinstită fac nu puţin ajutor. Dar în lipsa acestora, o carte morală şi mângâietoare este de cel mai mare folos, pentru că de multe ori aflăm din cărţi ceea ce oamenii n-ar putea ori ceea ce n-ar îndrăzni să ne spună.

Spre acest scop, pun înaintea ta, cititorule, aceste gânduri, hotărâte pentru mângâierea celor întristaţi, bolnavi şi bătrâni. Fie ca, în mijlocul suferinţelor şi durerilor ce te împresoară, să te poată mângâia şi uşura cât de puţin. Atunci ţinta mea va fi ajunsă, dorinţa împlinită şi suferinţele mele mai puţin apăsătoare, putând ajuta să uşurez cu ceva pe ale altora.

Arhimandritul Dionisie