|
Marti 3 lanuarie 2006 - Adevarul - Actualitate - pagina A3
BUNICII NIMANUI
singura, pentru ca pe toti ceilalti colegi i-a batut mar si nu are un partener pe masura. E "the best"! Miroase ademenitor a sarmale. Se simte sarbatoarea. Printre picioarele noastre se gudura Dolly, o "pekineza" educata, si ea trecuta mult de tinerete. Batraneii de la camin sau "oaspetii”, asa cum ii numea P.F. Teoctist, au primit cadouri si se pregatesc pentru noul an. Sunt imbracati curat; barbatii - barbieriti, parfumati, femeile s-au pieptanat ca "in tinereti". Pe strada pocnesc petarde si inimile lor cu tahicardii sau stenoze tresar speriate. Ne mai despart cateva clipe de noul an. Cineva incepe sa cante: "Multi ani traiasca, multi ani traiasca, laaa muulti aani!". Gata. Suntem in 2006. Acum, pentru cat drum le-a ramas de parcurs in viata, isi doresc cu totii sanatate si, daca se poate, copiii alaturi. Povestile lor seamana intre ele si dor. Unul a fost profesor, altul preot, cadru al armatei, bucatar sau electrician. Majoritatea au ajuns aici pentru ca nu mai au pe nimeni. Sunt unii insa care au fost escrocati de nepoti, propriii copii sau alte rude si au ramas pe drumuri, fara casa. Disperati, au batut la poarta asezamantului. Si poarta li s-a deschis...
NISIPUL DIN SUFLET "Sase-sase! Ura!"Albele castiga! Fetita cu riduri si parul alb, mica, s-o ascunzi in buzunarul de la piept, rasufla mandra. Ne priveste subtiat, apoi, pana vin sarmalele, se porneste pe destainuiri. Are 82 de ani si ochii ei au vazut multe: a trecut printr-un razboi, a suferit, ca oricare, a plans, a ras, a impodobit pomi de iarna; a cantat, a sperat ca va avea o familie, un copil si a asteptat sa vina vremuri bune. La un pas de fericire, viata i-a jucat o festa neasteptata, ca la table. Cand vorbeste despre tinerete, pleoapele viorii ii tremura. "Ma cheama Elena Hertanu. Sunt nascuta la Bacau. Noi am fost patru frati, tata lucra la CFR. Pe timpul razboiului ne-am refugiat la Targoviste. Acolo am invatat sa joc table asa de bine. Dupa aia...". Ajunge la capitolul dragoste si cu unghia deseneaza conturul florii galbene de pe fata de masa. Asa cum e imbracata, cu un pulover roz si pe cap cu o caciulita bej, pare un fluture mare, batran, care vrea sa se aseze undeva si n-are unde. Ofteaza. O doare amintirea iubirii. Prin `46 a cunoscut un barbat. Chipes. Vrajitor. S-a indragostit ca o nebuna, credea ca el este alesul. Dar a dezamagit-o si Elena n-a mai putut iubi pe altul. "Nu m-am maritat niciodata. Singura am stat mereu. M-am angajat ca menajera, cu toate ca aveam o scoala de meserii la baza. Timpul a trecut. Acum simt ca am nisip in suflet. Sunt bunica nimanui, n-am pe nimeni, nepoti, rude. Pana acum opt luni am locuit pe strada Toamnei, intr-o casa de la ICRAL. Era frig. Ploua prin tavan. Fugeam cu ligheanul prin camera". Intr o zi, Elena s-a dus* la pr. Tudor Gheorghe, parohul bisericii "Tuturor Sfintilor" aflat in apropiere, si i-a povestit ce indura. Preotului i-a fost mila si a primit-o la asezamantul "Acoperamantul Maicii Domnului", care apartine bisericii. De atunci, batrana si-a gasit familia pe care nu a avut-o niciodata. A fost pentru prima data cand, dupa zeci de ani, Elena a fost vazuta zambind. (Dana Fodor, Razvan Mateescu)
_________________________________ * N.N. - Trimisa de medicul ei de familie doamna dr. Seichea Cozette, care este si medicul asezamantului.
|
"Sase-patru,
Poarta! Oho, e bine, coana Eleno, ai noroc! Ia sa vedem: un, doi, trei. Aiurea!
". Si, zbarrrr, zboara, iar, in cutia de lemn, zarurile, nebunele, mici cat
boaba de porumb. "Cinci-doi. Eram precisaaa! Azi castiga albele!”, se bucura
batrana micuta pe care o gasim in sala de mese a Caminului "Acoperamantul Maicii
Domnului" din sectorul 2. Suntem in ultima zi a anului. Alaturi de mese, rade cu
toate beculetele aprinse un pom de iarna. Femeia joaca table de una