Vestitorul Ortodoxiei


septembrie 2006  - pagina 5

 Fapta buna din viata parohiilor

Atentia noastra ar trebui sa fie indreptata mai mult asupra batranilor, pentru ca si noi vom ajunge batrani, daca va vrea Bunul Dumnezeu

Interviu cu parintele Tudor Gheorghe de la Biserica "Precupetii Vechi", Bucuresti (27 septembrie 2006)

Prezentam in randurile de mai jos cateva aspecte din activitatea social-caritabila pe care Biserica prin slujitorii sai o desfasoara spre binele semenilor nostri lipsiti de sprijin. Centrul social pentru batrani din cadrul Parohiei "Precupetii Vechi" este cel dintai asezamant de acest gen deschis in cadrul Arhiepiscopiei Bucurestilor, care tine de o parohie si unde locuiesc si isi afla mangaiere 18 batrani, fiind in curs de extindere.

Parinte Tudor, sunteti parohul Bisericii "Precupetii Vechi" si initiatorul Asezamantului social pentru batrani din cadrul acestei parohii. Cum a luat el fiinta?

La parohia Precupetii Vechi eu am venit prin transfer la sfarsitul anului 1997 si am venit la aceasta parohie cu gand ca sa ne facem datoria asa dupa cum trebuie. In primul rand as vrea sa va spun ca biserica este de la 1773, ctitorita de Gheorghe ieroschimonahul si alti credinciosi binefacatori.

Referitor la acest asezamant social sau mai bine zis la activitatea sociala, aceasta am inceput-o in 1999 cu o cantina sociala prin care serveam cu hrana calda aprox. 100 de persoane, cam de trei ori pe saptamana. Distribuiam si pachet cu hrana rece la parohie pentru aproape 25-30 de familii. Ideea cu asezamantul social, cu aceasta constructie care se vede, ne-a venit in urma unei solicitari din partea unei doamne in varsta de 85 de ani. Ea venit si a luat mancarea de aici de la cantina sociala si m-a rugat s-o adapostesc la casa parohiala. N-am avut aceasta posibilitate, casa parohiala fiind mica, noi suntem o familie numeroasa, si atunci mi-a venit ideea ca in locul acesta unde ne aflam, unde se afla de fapt o magazie, sa zidesc o trapeza, cu bucatarie si sa distribuim si hrana, dar totodata pe langa aceasta trapeza sa zidesc o camera, doua pentru oamenii acestia care sunt in nevoi si care vin sa caute un adapost. Am inceput lucrarea in primavara anului 1999, am pus piatra de temelie si am primit un ajutor de la un bun credincios si am avut posibilitatea, in urma proiectului, sa zidim primul si al doilea etaj. Ma gandeam ca o sa ajungem la 8 camere spre a fi un asezamant care sa primeasca 18 rezidenti. De fapt, Prea Fericitul a spus ca ei sunt oaspetii nostri, atunci la deschidere in 26 iunie 2005. Am zidit acest asezamant cu sala de mese, cu bucatarie, cu dependinte, cu depozit de alimente, cu camera pentru aparatele frigorifice si totusi solicitarile sunt foarte mari.

Aproape zilnic la biserica vin multi oameni in suferinta, multi oameni in varsta care nu au locuinta. Ne-am gandit ca totusi sa ne extindem si cu ajutorul lui Dumnezeu am inceput lucrarile de extindere anul acesta in februarie. Acum ne aflam aproape de finalizarea lucrarii si de finisaje. Vom avea pana in toamna aproape 30 de paturi, 30 de locuri si, sigur, avem si niste camere speciale, niste garsoniere, cu grupuri sanitare. De fapt, toate camerele sunt bine dotate. Am cautat ca acest asezamant sa nu aiba eticheta de azil de batrani. Cred ca este foarte greu si pentru ei si pentru cei care vin sa-i viziteze sa stie ca vin intr-un azil de batrani. Am ascultat sfatul Prea Fericitului Parinte Patriarh si al Prea Sfintitului Varsanufie si am zis ca acest asezamant sa fie o casa a batranilor, sa se simta ca intr-o familie si asa si este. Da, este o familie, o familie mai numeroasa, familia mea de acum. De foarte multe ori le spun ca sunt copiii mei. Si eu si doamna preoteasa si copiii mei care sunt studenti la teologie, avem grija de acesti batrani. Ii vizitam, ii cercetam, suntem in mijlocul dumnealor de fiecare data, de multe ori am servit masa impreuna cu dumnealor. Sunt prieteni, au si activitati impreuna, de exemplu barbatii au activitati mai distractive, joaca sah, table, remi, iar doamnele impletesc ciorapi, croseteaza. Am incercat ca ei cu adevarat sa se simta in familie si pe mine ma bucura foarte mult lucrul acesta. Am cautat sa fie in primul rand niste prieteni de-ai nostri si sa stiti ca asa si este, dansii se destainuiesc la noi, isi spun suferintele, de foarte multe ori isi aduc aminte de ce au patimit in viata aceasta si la tinerete, dar mai ales la batranete. Au suferit foarte mult, au niste pensii mici, pensii de 1.200.000 lei, si costul medicamentelor este dublul pensiei. Am intalnit batrani care mi-au spus ca au trait numai cu paine si cu ceai pentru ca nu au putut sa-si acopere datoriile din pensia foarte mica.

Desigur, sunt multi cei care vor sa stea aici.Cum realizati selectia lor?

Pe baza unei cereri in care se expun motivele dorintei lor. Cererea trebuie depusa la Biroul de Asistenta sociala din Arhiepiscopia Bucurestilor sau la Primaria Sectorului 2. In urma unei anchete sociale si pe baza locurilor existente ei pot ajunge sa locuiasca aici.

Reusiti sa va acoperiti cheltuielile din contributiile rezidentilor?

Majoritatea au pensii foarte mici, de pana la 2.000.000 lei. Din pensia aceasta contribuie si ei cu o parte, dar costul cazarii unui batran pe zi ajunge la 300.000 lei. In costul acesta intra mancarea, intretinerea, medicamentele, ingrijirea, gazele, energia electrica. Iarna trecuta am avut cheltuieli foarte mari, dar mila lui Dumnezeu nu ne-a lasat, nu am ramas datori niciodata in rastimpul de doi ani de cand functionam .

 Aveti un parteneriat cu Primaria sau cu alte institutii?

Da, avem un parteneriat cu Primaria Sectorului 2 si cu ocazia aceasta ii multumesc d-lui primar Nicolae Ontanu, un om deosebit care ne-a ajutat foarte mult la acest asezamant. In acest parteneriat cu Primaria avem si trei angajati: doua infirmiere si un asistent social. Dar avem nevoie de foarte mult sprijin si de mai multi oameni care sa faca aceste servicii pentru batrani. Ne trebuie mai multe infirmiere, si schimb de noapte, pentru ca deja au inceput sa fie probleme cu oaspetii nostri, in sensul ca, cu cat inainteaza in varsta, se dezechilibreaza psihic.

In acelasi parteneriat avem sprijin si de la ambulanta sociala de la Sectorul 2, vine o data pe saptamana, ii consulta, ii duce la spital daca e cazul. In afara de aceasta, avem medicul de familie, toti din acest asezamant sunt inscrisi la medicul de familie si de acolo primesc si retetele pentru medicamente.

Tot anul acesta vom da in folosinta si un cabinet medical pentru acest asezamant social.

Am primit mult sprijin si de la Sectorul social al Arhiepiscopiei Bucurestilor, coordonat de PS Varsanufie.

Cum se reflecta asupra acestor "oaspeti" ai dumneavoastra faptul ca ei locuiesc in incinta unei biserici?

In primul rand au devenit mult mai credinciosi pentru faptul ca sunt aproape de biserica, pentru ca acest asezamant este chiar in curtea bisericii, de multe ori eu le-am spus ca dumnealor se afla ca intr-o manastire, si am cautat ca sa ii conving sa se roage mai mult si sa-i multumeasca lui Dumnezeu pentru toate binefacerile pe care le-au primit.

Asa se si intampla, in primul rand ei zilnic vin la sfanta biserica, cei care sunt pe picioarele lor. Avem, de asemenea, si un paraclis zidit in acest asezamant social unde dumnealor intra ca sa se roage, ca si in biserica. Noi slujitorii facem in fiecare zi rugaciune si cautam ca odata cu noi sa creasca si ei duhovniceste. In general, sunt oameni credinciosi, dar am intalnit si oameni care nu pusesera piciorul in biserica niciodata si acum vin la sfanta biserica. Ca raspuns la intrebarea dumneavoastra, pot sa va spun ca ei sunt mai aproape de biserica.

Ce alte activitati mai desfasurati?

Avem si o pagina de internet (www.parohia-precupetii-vechi.ro), scoatem si o revista a parohiei noastre, Izvorul credintei; de ea se ocupa mai mult baiatul meu cel mare care este si diacon la biserica noastra.

In paralel cu caminul, continuam sa ducem mancare la 25 de familii din parohie. Am desfiintat cantina sociala, pentru ca ne era foarte greu sa distribuim la 100 de persoane hrana de trei ori pe saptamana, dar am oprit aceste 25 de familii. Dupa posibilitati le mai ducem si imbracaminte si medicamente.

In viitor ne-am dori sa putem sa mai iesim cu batranii din acest asezamant, sa facem cate un pelerinaj la manastiri, sa-i ducem intr-un parc. Pentru asta ne trebuie insa un microbuz. Dar pana atunci trebuie sa terminam cu santierul de aici, pentru ca facem si subzidirea bisericii.

Credeti ca este greu sa vedem in viitor si alte asezaminte de acest fel in cuprinsul altor parohii?

Nu este greu de ridicat un asezamant, nu este greu sa ridici o constructie; e adevarat nici peste noapte. Noi am inceput constructia in 1999 si ea a durat sapte ani, o constructie eu zic destul de mare, doua etaje si mansarda cu un total de 12 camere si 6 grupuri sanitare. Cheltuielile au fost si sunt foarte mari, dar zic ca nu este foarte greu sa ridici o constructie, ci este foarte dificil sa intretii rezidentii. Cu banii lor de-abia putem sa platim facturile de gaze. Avem cheltuieli cam de 130-150.000 de lei lunar si banii acestia trebuie sa-i avem ca sa putem sa functionam. Bunul Dumnezeu insa nu ne va lasa. Odata adusi aici acesti batrani, noi nu putem sa-i expediem, ei se acomodeaza, s-au integrat ca intr-o familie. Va inchipuiti ce-ar fi ca sa spun unuia, sa zicem, ca de maine nu poate sa mai stea aici. Ar fi sfarsitul vietii lui.

Este foarte bine daca s-ar putea face pe langa sfintele biserici cate un asezamant social. Daca nu, cel putin o cantina sociala. Nu am crezut ca cineva poate sa se bucure asa de mult pentru un blid cu mancare. Am intalnit oameni care au avut si ei un serviciu in viata, insa care atunci cand primesc de mancare, plang de bucurie si spun: Iata Dumnezeu m-a salvat si de data asta si banii pe care trebuia sa-i dau pe mancare, ii dau pe medicamente, la lumina sau caldura. Pentru respectivii, blidul acela de mancare este de mare folos. Si acesta e sfatul meu. Cred ca din ce in ce mai mult oamenii in varsta vor avea  de suferit. Atentia noastra ar trebui sa fie indreptata mai mult asupra lor, pentru ca si noi vom ajunge batrani, daca va vrea Bunul Dumnezeu.

interviu realizat de Bogdan SCORTEA